Reţete pentru pitici

Hamburgeri de pui ca la mama

Posted on: 28/04/2010

Mama (adică eu🙂 ) deţine o impresionantă colecţie de reviste, cărţi, broşuri dedicate papilelor gustative. Pentru că puiul a crescut şi are acum peste un an, mama a început să-i gătească mâncărici care mai de care mai interesante.

Zilele trecute, spre exemplu, am avut în meniu hamburgeri foarte sănătoşi, din carne de pui, totul preparat în casă. A fost foarte yummy încât am mâncat toţi trei în sufragerie. Mama şi tata din farfuriile lor, iar pitica făcând naveta de la unul la altul, căscând guriţa ca o vrăbiuţă în aşteptarea delicioaselor bucăţele.

Chiar dacă sună a fast food, nu prea e, iar hamburgerii pot fi mâncaţi chiar şi de copii mai mici de un an.

Ingrediente:

1/2 dintr-un piept de pui

1/2 de ceapă uscată sau o ceapă verde

un căţel de usturoi

1/2 ardei capia roşu sau un sfert de ardei gras mare roşu

2-3 linguri ulei de măsline

2 linguri mari de iaurt sau chefir

o lingură sau două de pesmet (eu am pus din ochi un pic de pesmet, cred că aproximativ o lingură)

un pic de pătrunjel sau busuioc proaspăt

1 ou întreg sau două gălbenuşuri

o ceaşcă brânză Cheddar rasă

sare, piper (opţionale)

Fabricarea hamburgerilor e relativ simplă. Pieptul de pui se taie bucăţele mici şi se mărunţeşte la un tocător (eu folosesc un mixer Braun 2 în 1 care taie şi carne şi legume şi ce mai vreau eu).

Cu acelaşi tocător se mărunţesc în bucăţele foarte mici ceapa, usturoiul şi ardeiul roşu. Odată mărunţite, se călesc în puţin ulei de măsline. 2-3 minute sau până când se înmoaie ardeiul şi ceapa. Nu lăsaţi să se rumenească.

Se amestecă puiul tocat cu legumele călite, se adaugă oul bătut, iaurtul sau chefirul, brânza, pesmetul şi condimentele (inclusiv verdeaţa).

Se lasă cel puţin o jumătate de oră la rece şi apoi se formează chiftele aplatizate, dar nu foarte subţiri şi nici foarte groase, care se frig pe grill sau într-o tigaie non-aderentă, fără ulei.

Se pot servi rupte în bucăţele mici, împreună cu piure de legume, felii de ridichi roşii, de primăvară, felii de gulie, de castravete sau roşii tăiate bucăţele, în funcţie de vârsta şi preferinţele copilului.

5 yummies


2 Răspunsuri to "Hamburgeri de pui ca la mama"

o idee grozava pentru week-end! pot pregati amestecul de seara, ca tot vine 1 Mai!

Si eu tot asa am facut:) Patrund aromele mai bine in carne.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: